Desert specific insulei Zakynthos din Marea Ionica. Crochetele cu portocale se servesc caldute sau reci si le gasesti pe tarabele cofetarilor ambulanti, pe 24 august, ziua hramului bisericii Sfantul Dionisie. Este sarbatoarea insulei si toti bastinasii, pelerinii si turistii iau loc la marea procesiune.
Iar dupa aceea, servesc cu totii acest tip de crochete.
Ai nevoie de:
500 ml lapte
120 gr gris fin( aici exista trei feluri de gris)
6 linguri de zahar
2 oua
pesmet
coaja de la o portocala
1. Laptele se pune la fiert impreuna cu zaharul si coaja de portocala si cand da in clocot se pune grisul amestecand bine, la foc mic. Se amesteca cca 5 minute.
2.Se ia de pe foc si se adauga cele doua galbenusuri.
3. Compozitia se pune pe o tava unsa cu unt, cat sa aibe grosimea unui deget. Se lasa sa se raceasca comlpet.
4. Se taie in dreptunghiuri sau, in functie de consistenta, se fac cu mana crochete in forma de dreptunghi.
5. Se ung cu albus de ou batut spuma( nu ca de bezea!) si apoi prin pesmet si se prajesc in ulei incins.
6. Se servesc cu scortisoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu